Consultanţii noştri oferă soluţii integrate pentru dezvoltarea afacerii prin intermediul reţelei de franciză.
Franciza este o metodă de distribuire a produselor şi a serviciilor, precum şi o metodă de finanţare. Distribuţia în reţeaua de franciză este, în ultimii ani, din ce în ce mai utilizată de către comercianţi, atât în România, cât şi în spaţiul Est European.

Consultanţii noştri

Franciza reprezintă întotdeauna blazonul succesului în afaceri. Echipa noastră s-a format cu scopul de a oferi servicii complete care să asigure cadrul economic şi legal al unei francize de succes.
Specialiştii noştri, provenind din diferite domenii şi având, fiecare, bogată experienţă practică şi prestigioase rezultate academice acoperă integral şi eficient nevoile complexe ale clienţilor.
Monica Custură este avocat din anul 1997 şi consilier de proprietate intelectuală agreat de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, asistând clienţii în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii.
Mihaela Mocanu este doctor în drept, avocat specializat în domeniul francizei, precum şi a altor reţele de distribuţie. Interesul sporit pe care l-a manifestat în această arie s-a concretizat într-o bogată activitate publicistică încununată de apariţia unui volum care analizează contractul de franciză în detaliu.

Servicii francizor

Francizorul este comerciantul care distribuie produsele ori serviciile sale prin intermediul unei reţele denumite reţeaua de franciză. Un potenţial francizor, în demersul său de implementare a unei reţele de franciză este obligat a parcurge câteva etape necesare. Deoarece franciza presupune reiterarea unui succes în afaceri, doar comerciantul care se bucură de o asemenea reuşită poate dezvolta acest tip de reţea de distribuţie.
Francizorul trebuie să deţină un know-how deja experimentat, precum şi o marcă distinctivă pentru afacerea lui.

Avocaţii noştri asistă potenţialul francizor încă din momentul imediat ulterior luării deciziei de a-şi franciza afacerea: verifică îndeplinirea cerinţelor legale ale know-how-ului, existenţa mărcii sub care comercializează produsele, înregistrarea mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, asistă la negocieri şi redactează contractul de franciză.
Francizorul beneficiază pe parcursul derulării contractului de consiliere asupra unor aspecte legale, legate inclusiv de campaniile promoţionale, extinderea în noi arii teritoriale, îl reprezintă pe francizor în raporturile juridice cu francizaţii, inclusiv cu ocazia eventualelor proceduri de conciliere, ori în litigiile generate de neînţelegeri între francizori şi francizaţi.

Ulterior încetării efectelor contractului de franciză, francizorul poate fi lezat de neîndeplinirea obligaţiilor post-contractuale asumate de către francizaţi. O riguroasă redactare a contractului de franciză va asigura protecţia conceptului francizabil, inclusiv ulterior încetării efectelor contractuale, în ce priveşte confidenţialitatea şi non concurenţa.

Servicii francizat

Francizatul este comerciantul independent care, prin semnarea contractului de franciză, devine distribuitor al produselor sau serviciilor francizorului.

Potenţialul francizat beneficiază de asistenţă juridică în cadrul negocierii contractului de franciză, care în pofida aparenţelor, este unul negociabil, francizorul fiind doar cel care propune prima variantă. Aspectele juridice ale contractului de franciză au o natură complexă, iar inserarea în contract a anumitor clauze de natură juridică va asigura protecţia viitorului francizat: aspecte privind exclusivitatea, cesiunea contractului, preţurile de revânzare a produselor sau serviciilor.

Francizatul poate beneficia la rândul sau de consiliere juridică pe întreaga perioada contractuală, cât şi la momentul încetării acesteia, care implică soluţionarea anumitor aspecte, precum preluarea stocului francizatului, care ulterior încetării raporturilor contractuale, nu mai poate comercializa marfa sa.

ARTICOLE PUBLICATE

  • Contractul de franciză (Definiţie, caractere juridice. Clauza de non-concurenţă în contractul de franciză), Revista română de drept al afacerilor nr. 2/2008
  • Clauza de aprovizionare exclusivă în contractul de franciză, Revista română de drept al afacerilor nr. 7/2007
  • Clauza privind preţul de vânzare al produselor comercializate în reţeaua de franciză, Revista română de drept al afacerilor nr. 6/2007
  • Know-how-ul – cheia tezaurului francizei II, Revista română de drept al afacerilor nr. 4/2007
  • Know-how-ul – cheia tezaurului francizei I, Revista română de drept al afacerilor nr. 3/2007