Cultura și actanții pieței culturale nu pot și nu trebuie să rămână în afara normei juridice. Arta în toate formele ei de expresie este vizionară, norma dimpotrivă. Dreptul în artă vine spre a proteja produsul artistic însuși, pe autorul său, cât și pe destinatar, toate sub auspiciile instituțiilor statale garante. Premiza ca interesele pieței de artă, în toate aspectele sale să fie adecvat reprezentate este buna cunoaștere a drepturilor acordate, dar și a obligațiilor impuse celor care acționează pe această piață. Acordarea intențiilor opuse se poate realiza doar cu cunoașterea și recunoașterea libertăților și restricțiilor impuse de legislație, ori pe cale contractuală în raporturile dintre artiști pe de o parte, colecționarii de artă pe de altă parte și galeriști și intermediarii ce intervin spre dinamizarea pieței și aducerea spre publicul larg a produsului artistic.
Multiplicarea succesului în afaceri este posibilă și are o deopotrivă un impact pozitiv asupra celui care pune la dispoziția altora metoda sa de succes, asupra celui care o folosește întocmai, cât și asupra consumatorului final. Multiplicarea reușitei comerciale este ceea ce se realizează în cadrul unei rețele de franciză: ideea de afacere care a demonstrat că obține rezultate competitive este transmisă în vederea replicării sale și de către alți comercianți. Ajutorul direct și constant acordat de francizor celor care utilizează modelul său de business perfecționat în timp, va elimina riscul eșecului francizaților. Clientela deja fidelă mărcii francizorului va avea acces facil la produsul ori serviciul oferit în cadrul rețelei, iar francizații alături de francizor vor forma o comunitate care va conlucra în vederea optimizării ofertei lor comerciale.
Vocația trebuie să fie pivotul misiunii fiecărui profesionist. Profesioniștii dreptului sunt garanții stabilității raporturilor juridice care sunt omniprezente și drept urmare, de neevitat. Pentru acest motiv competiția trebuie înlocuită cu conlucrarea, iar informațiile și analizele transmise comunității juridice. Profesioniștii științei dreptului sunt datori a se informa, a depune eforturi constant de a cunoaște normele prezentului dintr-o perspectivă completă: a trecutului, a normelor internaționale, a normelor din varii domenii, conexe sau mai îndepărtate de câmpul propriu de activitate, a doctrine juridice și practicii judiciare. Pentru acest motiv literatura de specialitate trebuie să se situeze în centrul intereselor oricărui jurist care abordează profesia sa într-o manieră responsabilă și cu respect datorat atât clientului, justițiabilului, cât și breslei sale profesionale.