BAIAS Flavius, Noul Cod civil nu trebuie să ridice probleme existenţiale
Revistă: Revista Romana de Drept al Afacerilor 8 din 2012
Autor: BAIAS Flavius
Tip: Doctrina
Noul Cod civil nu trebuie să ridice probleme existenţiale
Flavius BAIAS1
Interviu realizat de Mihaela Mocanu, Redactor-şef al Revistei Române de Drept al Afacerilor.
Revista Română de Drept al Afacerilor: Bună ziua, domnule profesor. Vă mulţumesc că aţi acceptat să purtăm o discuţie despre Noul Cod civil, acum, la un an de la intrarea sa în vigoare. Numărul din octombrie al Revistei Române de Drept al Afacerilor este dedicat Noului Cod civil şi unora dintre instituţiile nou-adoptate prin această reglementare. Vă întreb pe dumneavoastră, care aveţi atât perspectiva de profesor de drept civil cât şi pe cea de membru al comisiei de redactare a Codului, ce a însemnat această muncă extrem de pretenţioasă. Am vrea să avem o perspectivă şi o discuţie holistică asupra Noului Cod civil.
Flavius Baias: Nu ştiu dacă termenul nu e uşor preţios şi nici dacă o să reuşim să avem o asemenea discuţie, dar cred că ideea editurii Wolters Kluwer şi a Revistei Române de Drept al Afacerilor de a dedica un număr Noului Cod civil şi de a încerca să ofere publicului cititor – practicienilor şi teoreticienilor în egală măsură – o imagine asupra Codului, o imagine construită din mai multe perspective, care nu se rezumă la acest interviu, este o iniţiativă foarte bună, tocmai pentru că, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, la 1 octombrie s-a împlinit un an de zile de la intrarea în vigoare a Noului Cod.
Dacă ne întoarcem puţin în istorie, vom parcurge mai multe etape ale redactării Codului şi cred că pentru cititorii revistei dumneavoastră aceste informaţii sunt de interes. Am putea, de fapt, să ne referim chiar la perioada de dinainte de 1989, când o echipă de jurişti prestigioşi din acea perioadă, profesori de la facultăţile de drept şi personalităţi care lucrau la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei, a lucrat mult timp la un nou cod civil, munca lor finalizându-se prin publicarea, în 1971, a unui proiect, despre care se spunea că va intra în vigoare la scurt timp după aceea.
RRDA: Mărturisesc că este o informaţie pe care eu o aflu în premieră.
FB: Pot să vă spun, într-o notă oarecum anecdotică, că tendinţa de a adopta atunci un nou cod civil era atât de pregnantă şi de anunţată în mod categoric în lumea juridică, încât au apărut şi cursuri de drept pe această temă. De exemplu, dacă nu mă înşeală memoria, a apărut în ’73 un curs de „Teoria generala a dreptului civil”, scris de regretatul profesor Gheorghe Beleiu, care prezenta comparativ instituţiile Codului civil de la 1864 cu cele ale proiectului de Cod civil din 1971.
Proiectul din 1971 nu a intrat niciodată în vigoare şi, din punctul meu de vedere – şi nu numai -, acesta este un lucru bun, pentru că ar fi fost un cod care, într-o mare măsură, turna în norma juridică principiile politico-ideologice ale perioadei. Era, aşadar, un cod socialist. De altfel, pot să vă spun că, de fapt, autorii proiectului doreau păstrarea Codului civil de la 1864 – de altfel România a fost singura ţară din fostul lagăr socialist care nu a adoptat un cod socialist în această perioadă – şi spuneau despre codul propus că nu este perfect, că mai trebuie modificat, pe ici pe acolo…
RRDA: Deci au sabotat adoptarea codului.
FB: Exact. Într-o manieră extrem de înţeleaptă, aşa cum se putea în epocă, au sabotat adoptarea unui Cod civil socialist în 1971. Şi lucrul acesta a fost bun pentru că, schimbându-se bazele politico-ideologice ale societăţii, ale sistemului politic, în 1989-1990, în economie au început să se valorifice, odată cu revenirea la economia de piaţă într-un mod absolut firesc, principiile economice liberale şi ale individualismului burghez, care au stat la baza Codului civil de la 1864.
Dar, într-un mod la fel de firesc, Codul de la 1864 nu mai era un cod modern, în ciuda faptului că multă lume, în perioada în care s-a lucrat la Noul Cod civil, aducea ca argument împotriva redactării şi a intrării în vigoare a unui Nou Cod civil – vorbim, aşadar, de perioada de după 1990 – faptul că în Franţa, Codul civil al lui Napoleon este încă în vigoare şi funcţionează foarte bine…
RRDA: Şi adaptat realităţii anilor 2000…
FB:… Cei care aduceau acest argument, uitau – fie uitau în mod voit, fie nu ştiau – să adauge faptul că în 200 de ani Codul lui Napoleon a suferit o serie de modificări, mai ales în ultimii ani. S-au făcut câteva reforme şi modificări de substanţă, cel puţin după anul 2000 încoace – mă gândesc numai la reforma succesiunilor din 2006…Deci iată că despre Codul civil francez nu se mai poate spune decât din punct de vedere istoric că este Codul lui Napoleon din 1804. Este un cod care, aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, prin voinţa legiuitorului francez şi prin munca juriştilor francezi, este adaptat anilor 2000 şi, cum se spune, mai mult sau mai puţin literar, epocii de început a mileniului trei. Ei bine, nu se putea spune acelaşi lucru despre Codul civil român de la 1864. Eu cred sincer, şi nu numai pentru că am făcut parte din comisia de redactare a noului cod, ci şi ca simplu jurist şi în calitate de cadru didactic, că acel cod nu mai răspundea nevoilor economice, sociale din societatea românească şi nici schimbărilor din epoca actuală. Adaug la aceasta faptul că, după cum se ştie, relaţiile de familie fuseseră scoase din Codul civil în 1954, împreună cu materia persoanelor şi, cel puţin pe anumite coordonate, atât materia persoanelor cât şi materia relaţiilor de familie – mă gândesc, de exemplu, numai la obligativitatea regimului matrimonial unic al comunităţii de bunuri – nu mai răspundea nevoilor societăţii româneşti.
În acest context, în 1997, ministrul de atunci al Justiţiei, domnul profesor Valeriu Stoica, a constituit o comisie care să înceapă redactarea Noului Cod civil, beneficiind şi de sprijinul generos al unei echipe de jurişti canadieni, care făcuseră parte şi din echipa de lucru la Codul civil intrat în vigoare în 1992 în provincia Quebec. Este vorba despre un Cod civil modern, care, spre deosebire de ceea ce susţin cei care nu cunosc aşa de bine această chestiune, nu este un Cod civil de inspiraţie anglo-saxonă, ci unul napoleonian în esenţa lui. Sigur că, în contextul dezvoltării istorice a provinciei Quebec în Canada, în cadrul mai larg al societăţii canadiene, era firesc să existe şi unele influenţe date de dreptul anglo-saxon, de tip common-law.
Dar revin la ceea ce a făcut profesorul Valeriu Stoica. El a constituit o comisie alcătuită din profesori de la Facultatea de Drept şi din funcţionari la Ministerul Justiţiei, în colaborare cu specialiştii canadieni, dintre care aş vrea să-i menţionez pe Gil Remillard, fost ministru al Justiţiei din Quebec în perioada în care a fost adoptat acolo Noul Cod, profesorii Pineau, Baudouin, Auger. Toţi aceştia, în perioade mai lungi sau mai scurte veneau în Bucureşti şi discutau soluţiile juridice cu membrii comisiei, atunci constituite la nivelul Ministerului Justiţiei.
RRDA: Câţi membri avea comisia?
FB: Ca să fiu sincer nu-mi amintesc exact, probabil în jur de zece-doisprezece membri. Sunt 15 ani de atunci şi nu mai am toate datele, dar evidenţele sunt, desigur, la Ministerul Justiţiei. De asemenea, atât cât mă mai ajută memoria, îmi amintesc că, în acea perioadă, au fost redactate părţi însemnate din cărţile despre persoane, despre familie, despre bunuri şi o parte importantă a capitolului privind garanţiile din cartea despre obligaţii. În 2000, după cum bine se ştie, ca urmare a alegerilor, a venit un nou ministru al Justiţiei. Doamna Rodica Stănoiu a continuat această muncă, finalizată în anul 2003 – începutul anului 2004, context în care a fost posibil ca ministrul Justiţiei să supună aprobării Parlamentului acea versiune a proiectului Codului civil. În acest fel a fost adoptat de către Senatul României Codul civil care ar fi urmat să înlocuiască Codul civil de la 1864. În ciclul politic firesc de alternanţă la putere, aceasta s-a schimbat din nou în 2004 şi următorul ministru al Justiţiei, pentru a adapta cât mai bine proiectul de Cod civil adoptat de către Senat atât realităţilor societăţii româneşti cât şi perspectivei integrării României în Uniunea Europeană, a constituit o comisie de redactare a Noului Cod civil, din care au făcut parte atât specialişti care au lucrat în perioada 1997-2000, cât şi specialişti care au lucrat în perioada 2000-2004. Această comisie a început să lucreze efectiv la sfârşitul anului 2005 şi începutul anului 2006, pe proiectul adoptat de Senat. Au fost, faţă de acest proiect, după cum se poate compara – oricine poate să facă această comparaţie – modificări importante şi noua formă, finalizată la sfârşitul anului 2008, a fost pusă în discuţia Parlamentului şi adoptată, după cum bine se ştie, în 2009, devenind Legea nr. 287/2009. Ulterior, s-a constituit la nivelul Ministerului Justiţiei – de data aceasta ministru era domnul Cătălin Predoiu, fost cadru didactic al facultăţii noastre – o comisie pentru redactarea legii de punere în aplicare pentru că, aşa cum s-a spus de multe ori, redactarea Codului civil şi intrarea lui în vigoare ridica, în mod evident, o serie de probleme dificile, dar cel puţin la fel de multe probleme trebuiau să fie rezolvate de legea de punere a sa în aplicare.
După cum bine se ştie, Legea de punere în aplicare, Legea nr. 71/2011 este un model de act normativ extrem de complex şi de sofisticat, care a trebuit să rezolve toate problemele pe care le punea aplicarea în timp a legii, dar – totodată – să repare unele imperfecţiuni care fuseseră deja sesizate în textele codului adoptat în 2009 şi, în sfârşit, să adapteze întreg cadrul legislativ din România la Noul Cod civil. Ce însemna asta? Însemna modificarea şi abrogarea unei întregi liste de acte normative care nu mai corespundeau domeniului de aplicare a Noului Cod civil. Astfel, Legea nr. 71/2011 a fost adoptată şi, prin urmare, s-a prevăzut şi intrarea în vigoare a Noului Cod civil la 1 octombrie 2011, ceea ce s-a şi întâmplat.
După un an de aplicare e greu să tragem deja o concluzie cu privire la modul în care funcţionează Noul Cod civil, dar cred că această perioadă justifică, totuşi, o asemenea analiză.
RRDA: Deci credeţi că am putea purcede la o mini analiză?
FB: Da, cred că am putea discuta anumite chestiuni care ţin, pe de o parte, de modul în care comisia de redactare a Noului Cod civil, alcătuită din zece membri, a încercat să găsească soluţii la o serie de probleme care frământau mai mult sau mai puţin lumea juridică în contextul în care se ştia că va fi adoptat un nou cod civil şi putem, de asemenea, discuta, în măsura în care avem informaţii – eu nu am foarte multe informaţii încă – despre impactul Noului Cod civil asupra, pe de o parte, relaţiilor sociale, în general, şi, pe de altă parte, asupra celor care aplică efectiv legea, respectiv judecătorii, avocaţii, notarii, consilierii juridici, funcţionarii publici etc.
RRDA: Şi mai ales, ne referim la punctul terminus, ajungerea în faţa instanţei de judecată.
FB: Exact.
RRDA: Haideţi să pornim pe firul logic pe care aţi mers dumneavoastră şi să vorbim mai întâi despre membrii comisiei şi despre reacţia lor ulterioară.
FB: Membrii comisiei sunt cunoscuţi, nici nu ştiu dacă aş putea să-i enumăr pe toţi dar aş putea încerca, sperând să nu uit pe vreunul dintre ei…
Este vorba de domnul profesor Lucian Mihai, care a fost preşedintele comisiei; doamna profesor Marieta Avram; domnul profesor Valeriu Stoica; domnul profesor Marian Nicolae; domnul profesor Romeo Popescu; domnul Cătălin Predoiu (fost cadru didactic al acestei facultăţi, a făcut parte din comisie până a devenit ministru al Justiţiei); domnul profesor Aladar Sebeni (care la acea epocă era cadru didactic la Facultatea de Drept, după care a ales o altă cale de dezvoltare profesională şi acum este cadru didactic la Universitatea din Fribourg, Elveţia); domnul profesor Răzvan Dincă; fostul nostru coleg, domnul Bogdan Dumitrache, jurist de mare calitate căruia eu pot să-i spun în continuare profesor, deşi dânsul a plecat din rândul cadrelor didactice, optând pentru o carieră pur practică, şi, în sfârşit, ca să folosesc o expresie foarte cunoscută, ultimul pe listă – cel care vă vorbeşte…
Acum, una din întrebările care se pot naşte şi care, de altfel, a creat discuţii mai puţin pe parcursul redactării cursului şi mai mult ulterior a fost de ce din comisie au făcut parte numai cadre didactice de la Universitatea din Bucureşti. Aceasta a fost o opţiune a Ministerului Justiţiei. Cred că, pe de o parte, chestiunea nu se poate lămuri în această discuţie; pe de altă parte, din punctul meu de vedere cel puţin, alegerea nu a avut un impact negativ asupra redactării codului, chiar dacă unii dintre colegii de la facultăţi de drept prestigioase din ţară au voci critice la adresa lui. De ce? Pentru că anumite fragmente au fost discutate cu unii sau cu alţii dintre colegii din ţară. Ulterior, în colectivul de redactare a legii punerii în aplicare – această lege, după cum am mai spus, a intrat şi pe fondul reglementării, modificând unele dintre textele Codului civil – au participat şi colegi de la alte facultăţi de drept din ţară, în special de la Cluj, din câte ştiu. Eu n-am făcut parte din colectivul de redactare a legii de punere în aplicare. În plus, doctrina – şi aici trebuie să recunosc din nou primatul Facultăţii de Drept din Cluj – a început imediat să analizeze dispoziţiile Noului Cod. Dincolo de discuţiile mai mult sau mai puţin aprinse din cadrul unor conferinţe care au urmat imediat intrării în vigoare a Codului, s-au scris două lucrări importante de teoria obligaţiilor publicate de profesorii de la Cluj, respectiv de profesorul Liviu Pop împreună cu doi colaboratori, domnul Ionuţ Popa şi domnul Stelian Vidu, şi o altă lucrare, tot despre obligaţii, a profesorului Paul Vasilescu. Aceste lucrări au, evident, şi note critice la adresa Codului, dar în ansamblu se detaşează ideea că această reglementare este totuşi una aşteptată şi care nu va crea probleme în spaţiul juridic românesc şi în societatea românească ci, dimpotrivă, este o reglementare care a rezolvat o serie de probleme sesizate anterior de doctrină şi de jurisprudenţă, sub imperiul vechiului cod.
RRDA: Deci clujenii au salutat Noul Cod civil…
FB: Într-o anumită măsură şi mai ales ca o viziune de ansamblu, da. Sigur că există şi critici pe care le au şi colegii de la Cluj şi colegii din alte centre universitare, critici punctuale pe anumite instituţii, dar până la urmă nici o operă legislativă nu este perfectă, cu atât mai puţin un Cod civil.
RRDA: Această reglementare este perfectibilă şi va putea urma soarta Codului civil francez de a fi modificată pe parcursul anilor.
FB: Aici eu am o părere fermă, pe care de altfel am spus-o şi cu prilejul altor intervenţii publice, anume că acest Cod civil nu trebuie modificat, cel puţin pentru o perioadă de trei, patru, poate chiar cinci ani, pentru că este esenţial să vedem, aşa cum evocaţi dumneavoastră mai înainte, cum va fi aplicat el în practică. Aici nu discutăm neapărat de felul în care îl aplică acum notarii sau avocaţii; am spus-o de mai multe ori, aceia care au luat în piept „tsunami”-ul declanşat de Noul Cod civil au fost în primul rând notarii şi avocaţii pentru că, în mod evident, problemele litigioase pe marginea Noului Cod civil vor apărea cu o oarecare întârziere faţă de momentul intrării sale în vigoare. Şi atunci trebuie să aşteptăm să vedem nu modul în care este el receptat de avocaţi, de notari şi de consilierii juridici – cu tot respectul pentru aceste profesii juridice -, ci trebuie să vedem ce probleme va ridica el în jurisprudenţă şi cum vor fi soluţionate aceste probleme de către instanţele judecătoreşti. Şi cred că pentru asta avem nevoie de o perioadă de timp rezonabilă, după cum spuneam, cuprinsă între trei şi cinci ani. Evident, în aceeaşi perioadă se va construi şi o doctrină pe baza noii reglementări, ale cărei idei vor fi şi ele extrem de importante. În măsura în care practica judiciară şi doctrina vor identifica probleme insolubile, care nu pot fi rezolvate nici pe cale de interpretare – pentru că, după cum se ştie, un text legal imperfect poate fi totuşi aplicat dacă se găseşte o modalitate raţională, rezonabilă de interpretare a lui -, dacă viaţa va arăta că sunt anumite texte care trebuie modificate, ele vor putea fi modificate după acest orizont de timp. Altfel riscăm să transformăm Codul civil român – şi asta mi se pare cel mai mare pericol pentru un act normativ de natura şi importanţa sa – într-un „cod fiscal” care se modifică, după cum se ştie, cel puţin o dată pe an…Aceasta cred că trebuie să fie abordarea din partea responsabililor, în primul rând din partea celor care au iniţiativă legislativă, respectiv Guvernul, cu sprijinul Ministerului Justiţiei: trebuie să aştepte să se identifice de către doctrină şi jurisprudenţă eventualele probleme insolubile pe care le-ar putea ridica noua reglementare şi apoi să propună modificarea lor.
RRDA: Într-un interval de timp rezonabil şi cu o succesiune în timp şi altele decât cele făcute prin legea de aplicare, unde au fost sesizate mai degrabă inadvertenţe…
FB: Absolut. Nu are rost să intrăm în detalii tehnice, nu cred că acesta este scopul acestui interviu, dar mai sunt şi acum mici erori. Spre exemplu, în materia familiei sunt nişte trimiteri greşite. Au fost de asemenea erori materiale, dar evident că acestea pot fi corectate fără probleme.
RRDA: Şi totuşi la un an de la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, care sunt reacţiile practicienilor?
FB: Aici pot să vă spun că nu am o informaţie foarte actuală, corectă, concretă, deci risc să spun mai mult ceea ce am perceput eu ca fiind reacţiile practicienilor, astfel că nu e neapărat obligatoriu ca afirmaţiile mele să fie şi adevărate. Se vor găsi, desigur, mulţi practicieni care să mă contrazică. Problema reacţiei este legată de modul în care a fost perceput Noul Cod civil. Din perspectiva a ceea ce a însemnat redactarea lui şi a surselor de inspiraţie pe care le-au avut în vedere membrii comisiei – evocam mai devreme Codul civil din Quebec ca fiind una dintre sursele importante de inspiraţie ale Codului, dar nu este singura – pot să spun că Noul Cod civil este unul „eclectic”, care s-a inspirat din mai multe reglementări, încercând să ia din fiecare reglementare ceea ce li s-a părut membrilor comisiei de redactare ca fiind cele mai bune norme. Am menţionat deja codul civil din Quebec, cu precizarea de care cred că s-a convins deja comunitatea juridică românească, în ciuda unor reacţii iniţiale, că nu este vorba de nici un fel de influenţă anglo-saxonă în Codul nostru civil. Codul nostru civil rămâne unul continental, în esenţa lui, dacă vreţi, încă un Cod civil napoleonian. Alte influenţe sunt, evident, Codul civil francez, cu modificările sale la zi, Codul civil italian. Ca surse de inspiraţie au fost folosite, într-o anumită măsură, şi Codul civil elveţian şi Codul elveţian al obligaţiilor. Aici vreau să adaug un lucru care mie mi se pare că este un câştig al acestui Nou Cod civil: în materia obligaţiilor s-a folosit nu numai ca sursă de inspiraţie, ci au fost preluate – sigur, în traducere şi cu încercarea de a le adapta cât mai bine în limba română – o serie de texte din marile proiecte de unificare a dreptului european de unificare a obligaţiilor şi a contractelor. Mă refer, de exemplu, la Principiile UNIDROIT sau la Principiile dreptului european al contractelor. La ştiinţa mea, în momentul de faţă, este singurul Cod civil naţional din spaţiul juridic european care a integrat asemenea texte. Nu avem timpul necesar, într-o asemenea discuţie, dar desigur că doctrina deja a sesizat, va sesiza şi va sublinia în continuare aceste influenţe. Nu este cazul să le enumăr eu acum dar sunt zeci de articole inspirate din aceste proiecte europene în Noul Cod civil. De altfel, am avut ocazia să discut cu colegii de la Praga, întrucât în Republica Cehă este în dezbaterea Parlamentului de vreun an de zile un Nou Cod civil – nu ştiu dacă între timp s-a adoptat – şi ei au făcut acelaşi lucru. Dar, cum noi suntem cu un pas înaintea lor în ceea ce priveşte adoptarea unui Nou Cod civil, putem spune că suntem singura ţară din Uniunea Europeană care a valorificat aceste proiecte europene de unificare a dreptului obligaţiilor şi a dreptului contractelor, ceea ce este foarte bine.
RRDA: Este lăudabil şi important de subliniat.
FB: Da. În ceea ce priveşte reacţia practicienilor (ca să revenim la întrebarea dumneavoastră), desigur că, mai ales cei care au încercat să lectureze Codul civil au fost atenţi la semnalele care au fost transmise odată cu adoptarea Noului Cod civil în legătură cu sursele de inspiraţie şi cu modalitatea pe care membrii comisiei au înţeles s-o utilizeze în redactarea textelor. Reacţia lor a fost una pozitivă. A existat însă şi o reacţie negativă din partea practicienilor şi a lumii juridice în special, reacţie care este de înţeles în faţa oricărei reforme legislative majore, pentru că lumea juridică este în general conservatoare. Eu n-aş merge pe ideea vehiculată uneori, că practicienii nu doreau adoptarea unui Nou Cod civil pentru că asta ar fi presupus obligaţia lor de a învăţa dreptul civil de la capăt. Poate să existe şi o astfel de reticenţă, dar eu cred că putem justifica o oarecare reacţie de rezervă – n-aş spune de respingere – faţă de intrarea în vigoare a Noului Cod civil prin conservatorismul evident care caracterizează lumea juridică, în general. Juriştii sunt, de regulă, conservatori şi asta explică şi de ce anumite instituţii au putut să se transmită de-a lungul secolelor, de la o societate la alta; datorită, pe de o parte, calităţii mecanismului juridic al acelor instituţii, dar – pe de altă parte – caracterului conservator al juriştilor, care, odată ataşaţi de o instituţie, tind, în măsura în care societatea în care trăiesc nu contrazice acea instituţie, să o conserve şi să o aplice ca atare, aşa cum au moştenit-o de sute de ani. A existat deci şi o reacţie de rezervă, cum spuneam mai înainte, din punctul meu de vedere, o reacţie nejustificată, din partea colegilor magistraţi, judecători; sigur, şi din partea procurorilor, dar aceştia lucrează mai puţin cu Codul civil decât judecătorii. Aşa cum am spus-o de mai multe ori şi pe parcursul acestui interviu, din perspectiva mea cel puţin, această reacţie nu a fost foarte întemeiată. Şi de ce? Pentru că, în realitate, cei care s-au confruntat prima dată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil şi cu necesitatea aplicării lui au fost avocaţii şi notarii, anume cei care au trebuit, după 1 octombrie şi chiar în ziua de 1 octombrie – sunt convins că au existat asemenea situaţii – să dea soluţii pe Noul Cod civil. Judecătorii au avut şi probabil că mai au încă un respiro, timp în care pot să asimileze noile instituţii reglementate, atât pe baza a ceea ce lecturează efectiv din cod, cât şi pe baza doctrinei care deja a început să se construiască pe marginea Noului Cod civil.
Aici aş mai dori să adaug un lucru pe care l-aţi amintit dumneavoastră în discuţiile pregătitoare acestui interviu şi care a generat şi generează în continuare discuţii. În cadrul discuţiilor din comisie şi pornind de la modelele pe care le-am avut pentru redactarea Noului Cod, s-a optat pentru aşa-numitul model „monist” de reglementare. Acest lucru a dus la reglementarea, în Noul Cod civil, a întregii materii a obligaţiilor – şi cele civile, şi cele comerciale. A dus, de asemenea, la includerea în Noul Cod civil a unei serii de contracte, care erau anterior reglementate în vechiul Cod comercial din 1887. Mai întâi, vreau să vă spun că, în cadrul comisiei, a existat un consens în privinţa adoptării acestei soluţii, considerându-se că este o soluţie modernă, adoptată de coduri mai vechi – Codul elveţian al obligaţiilor, adoptat la începutul secolului al XX-lea, Codul civil italian din 1942. Ceea ce s-a reproşat ulterior de către doctrină şi chiar imediat după adoptarea codului de către unii practicieni a fost aşa-numitul atentat la identitatea sau chiar la existenţa dreptului comercial. Acum desigur că eu am o poziţie subiectivă, pentru că trebuie să apăr rezultatul muncii comisiei. Dincolo de această poziţie subiectivă, o spun încă o dată, nu mi se pare o dramă renunţarea la împărţirea dreptului privat în drept civil şi drept comercial. Totodată, nu mi se pare că putem vorbi de dispariţia dreptului comercial ca ramură de drept. Până la urmă, este vorba de o convenţie. Deja se discută dacă rămâne drept comercial sau „dreptul profesioniştilor” – sunt propuneri în acest sens; dumneavoastră veniţi de la Revista Română de Dreptul Afacerilor, deci se poate opta pentru „dreptul afacerilor”; sunt o mulţime de posibilităţi de „botezare” a acestei ramuri de drept care înainte era numită dreptul comercial.
RRDA: Şi anterior dreptul comercial era împărţit în drept bancar, în partea de insolvenţă şi în dreptul comercial, trunchiul comun…
FB: Da, aşadar nu putem vorbi despre o dispariţie a dreptului comercial. Mi se pare mult mai uşor şi pentru practicieni şi pentru studenţi, în cadrul procesului lor de pregătire, să înveţe un regim comun al obligaţiilor şi nu o împărţire a reglementării obligaţiilor în obligaţii civile şi obligaţii comerciale. Apoi, Codul – asta vede şi ştie toată lumea – nu a adus atingere reglementărilor comerciale aş zice…speciale. Societăţile comerciale au rămas reglementate separat, deci putem vorbi în continuare de un drept societar. Acum, că le mai spunem sau nu societăţi comerciale e o chestiune pe care o va avea în vedere, ţinând cont de evoluţia doctrinei şi a practicii, legiuitorul, când va face în continuare o nouă modificare a societăţilor comerciale. Totodată, legea insolvenţei a rămas şi ea în afara Codului civil şi a rămas deci neschimbată. Aşadar, sunt părţi din „fostul” drept comercial care au rămas în continuare neschimbate. Cu alte cuvinte nici practicienii, nici teoreticienii care se ocupau îndeosebi de dreptul comercial nu au de ce să se teamă din punctul meu de vedere, pentru că nu au rămas fără obiectul muncii. Dacă vreţi o abordare subiectivă, pentru că eu mă ocup la facultate şi de dreptul familiei, ar trebui să fiu cel puţin la fel de speriat pentru că, în opinia unora, nu mai există dreptul familiei de vreme ce Codul familiei nu mai există şi materia familiei a fost integrată din nou în Codul civil. Mie mi se pare că profesorul Marian Nicolae are dreptate, dar asta nu ne împiedică pe noi, cadrele didactice de la Bucureşti, de la Iaşi, de la Cluj, de la Timişoara, Sibiu sau Craiova să predăm în continuare „dreptul familiei”. În Franţa, unde n-a existat niciodată un Cod al familiei, există o disciplină pe care unii o socotesc chiar ramură de drept, subramură a dreptului civil, Le droit de la famille. Aşa că, după cum spuneam, este o chestiune de convenţie, mai ales, din perspectiva mea, în plan didactic şi mult mai puţin în plan practic. Aşa că, până la urmă, sigur că e o discuţie şi va fi o discuţie în continuare cu argumente pro şi contra, dacă această soluţie a adoptării principiului monist a reglementării dreptului privat a fost sau nu o soluţie bună, dar, în orice caz, o spun cu toată responsabilitatea, sunt convins că nu este o soluţie catastrofică.
RRDA: Cel puţin. Şi vom vedea ce se va întâmpla în viitor.
Aţi amintit de corpul magistraţilor care au întâmpinat cu rezervă Noul Cod civil. Ei sunt un punct nevralgic în această chestiune. Pe de altă parte, responsabilitatea pe care o resimte acest corp profesional are o reverberaţie puternică în mediul nostru, în general în mediul românesc. Voiam să vă întreb cum aţi perceput dumneavoastră reacţia comunităţii profesionale a avocaţilor, a notarilor, primii afectaţi de intrarea în vigoare a Noului cod şi a magistraţilor.
FB: Aşa cum am spus mai înainte, desigur că o reacţie de rezervă, bazată pe conservatorism a existat din partea tuturor juriştilor, dar, aşa cum au evoluat lucrurile după 1 octombrie 2011, eu cred că până la urmă această rezervă s-a diluat şi reacţia de ansamblu a fost foarte bună. Îmi bazez această afirmaţie pe ceea ce am văzut că s-a întâmplat – desigur, a trebuit să ne supunem cu toţi voinţei legiuitorului care a spus că la 1 octombrie intră în vigoare Noul Cod civil. Am observat o mobilizare remarcabilă a responsabililor profesiilor juridice, dar şi a celorlalţi membri din cadrul profesiilor juridice, în sensul asimilării şi învăţării – pentru că toţi trebuie să învăţăm! – Noului Cod civil. Mobilizarea pe care am observat-o a constat, pe lângă studiul individual pe care probabil toţi îl facem acasă, în organizarea de conferinţe, întâlniri, seminarii. Toate aceste forme de pregătire profesională s-au urmat în mod organizat la nivelul tuturor profesiilor juridice. Ştiu că INM-ul a organizat o serie de conferinţe pe tema Noului Cod civil, unele dintre ele unele foarte reuşite. De asemenea, INPPA (Institutul National pentru pregătirea şi perfecţionarea avocaţilor) a organizat o serie de astfel de conferinţe. Din câte ştiu şi Institutul naţional notarial a organizat astfel de întâlniri. Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti a organizat o conferinţă extrem de bine primită de mediul profesional, în februarie anul trecut, la care au participat în special membrii comisiei de redactare a codului, dar şi o serie de alte cadre didactice de la Facultatea de Drept din Bucureşti. A fost, din acest punct de vedere, o conferinţă oarecum „exclusivistă” fiind organizată doar cu profesori de la Facultatea din Bucureşti, dar a fost cu participare naţională şi am avut aproape 900 de participanţi, ceea ce a fost un record.
Aşadar, revenind la întrebarea dumneavoastră, cred că, dacă tragem linie, după ezitările iniţiale şi după ce am văzut tot ce s-a întâmplat în acest an, cred că reacţia corpului profesional în general – aici intrând toate profesiile juridice – este foarte bună.
RRDA: Mobilizarea fără precedent a comunităţii profesionale indică o întoarcere spre profesie? Noul Cod civil nu a stârnit dispute decât în plan intelectual, în plan filosofic al doctrinelor dar de fapt, din ce spuneţi dumneavoastră, comunitatea profesională în integralitatea ei s-a reunit în jurul Noului Cod civil.
FB: Da. Mi se pare că aşa este şi încă o dată vă spun, din cât am reuşit eu să răsfoiesc din ce s-a scris pe marginea Noul Cod civil, pot să observ două tendinţe ale doctrinei: pe de o parte, o firească aplecare a doctrinei pentru analiza de ansamblu a Noului Cod civil, fie că este vorba de tratate, precum cele două de la Cluj amintite mai sus, sau alte cursuri universitare, fie că este vorba de comentarii ale Codului (au apărut două mari lucrări de acest gen, lucrări cu modalităţi de abordare diferite, dar ambele cu ambiţia de a se considera comentarii ale Noului Cod civil); pe de altă parte, observăm atitudini critice care nu privesc ansamblul, nu tind la respingerea Noului Cod civil, ci sunt abordări critice punctuale, pe texte care, cum spuneam mai înainte, sunt perfectibile, ca orice text de lege, pe soluţii care din punct de vedere al fundamentelor lor pot fi discutate. Dar până la urmă, o opţiune sau alta există în orice sistem legislativ şi fiecare opţiune funcţionează (vezi, de exemplu, aceeaşi problemă a „monismului” sau „dualismului” dreptului privat) în sistemele legislative respective, fără să afecteze pe destinatarii normelor juridice şi fără să creeze „drame existenţiale” la nivelul doctrinei sau al practicii dreptului…Aşadar, din ansamblul analizei doctrinei, eu n-am văzut o atitudine de respingere la nivelul doctrinei a Noului Cod civil, ceea ce mi se pare remarcabil.
RRDA:… ci doar critici constructive.
FB: Doar critici punctuale şi constructive, cum spuneţi dumneavoastră.
RRDA: Este remarcabil şi înseamnă că opera comisiei şi a legiuitorului, care a durat mai mult de zece ani a fost apreciată. Nu aş vrea să încheiem discuţia până nu punctăm, din reacţia comunităţii profesionale şi a doctrinei, despre care spuneaţi că a reacţionat rapid: profesorii de drept civil s-au sesizat, cursurile au fost modificate şi aminteaţi mai devreme de două ample comentarii la textele Noului Cod civil care vor fi extrem de utile şi probabil că deja în momentul de faţă sunt un instrument extrem de util profesioniştilor.
FB: Fac şi eu parte din grupul de autori al unuia dintre comentarii, dar sper că autorii ambelor comentarii au dorinţa ca „opera” lor să fie utilă practicienilor.
RRDA: Câţi autori sunt în echipa de redactare a comentariilor?
FB: Asta poate constata fiecare persoană curioasă de acest detaliu, de pe prima pagină a fiecăreia dintre cele două lucrări. Sunt în jur de 30 de autori la fiecare dintre cele două cărţi de comentarii.
RRDA: Din nou, un număr impresionant.
FB: Da, nici nu se putea face un comentariu atât de amplu, de aproximativ 3000 de pagini, într-un timp atât de scurt, decât de către o echipă foarte mare de autori. Acum, din acest punct de vedere, desigur că nu am îndrăzneala să apăr colectivul din care am făcut parte, cu atât mai puţin să-l critic pe celălalt, dar pot să spun că cititorul poate găsi atitudini sau opinii neunitare, pentru că timpul foarte scurt şi problemele pe care le ridică necesitatea de a coordona un colectiv de 30 de oameni au putut să determine o anumită lipsă de unitate. Astfel de opere nu pot, din punctul meu de vedere, să releve o unitate de concepţie totală încă de la prima apariţie. Lucrurile vor evolua în timp, aceste comentarii vor cunoaşte, probabil, multe ediţii (în orice caz, îmi doresc ca acela la care sunt şi eu co-autor să cunoască multe ediţii!), urmând ca tot ceea ce au spus autorii deocamdată, reflectând propria lor concepţie, să fie, în timp, trecut şi prin filtrul interpretării de către jurisprudenţă. Desigur că acest lucru va aduce un plus de valoare comentariilor la ediţiile următoare.
RRDA: Ştim că este prevăzută, pentru viitorul apropiat, traducerea Noului Cod civil în limba franceză.
FB: Aşa este, Noul Cod civil va fi o apariţie importantă în peisajul literaturii juridice din Franţa dar nu numai. Pe de o parte, este prima dată când un cod din legislaţia românească, o lege de asemenea importanţă din cadrul juridic naţional românesc este tradus într-o limbă străină şi, mai mult decât atât, el nu va fi doar tradus, ci şi publicat la una dintre cele mai prestigioase edituri din Franţa, şi anume Dalloz. Pe de altă parte, o parte din membrii comisiei, la solicitarea celor care au făcut traducerea – vă voi spune imediat cine a făcut-o – au redactat o serie de note explicative la începutul fiecărei cărţi. Deci cititorul din Franţa şi nu numai, sper eu, va avea la dispoziţie atât textele din cod, cât şi foarte succinte explicaţii, pentru că nu ni s-a oferit un spaţiu tipografic foarte mare, iar cartea nu va fi un comentariu sau un tratat, ci doar o traducere. Oricum, cititorul se va bucura de explicaţiile date de către chiar membrii comisiei de redactare a Noului cod. De ce mi se pare aceasta o operă foarte importantă? Pentru că iniţiativa a aparţinut Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Facultăţii de Drept de la Poitiers din Franţa, iar traducerea a fost realizată de un prestigios institut de la Poitiers care se numeşte „Juriscope” şi care a mai tradus şi alte coduri de drept privat importante cum ar fi BGB-ul – prima traducere în limba franceză a codului civil german în forma lui actuală, care a apărut în 2010 la editura Dalloz -, apoi Codul civil al Federaţiei Ruse, Codul comercial Chinez. Vreau să spun că este un institut extrem de aplecat şi de aplicat în acelaşi timp pe ideea traducerii în limba franceză a unor monumente legislative importante. Nu vreau să fiu condamnat pentru folosirea acestui epitet şi pentru Codul civil român. Ceea ce este foarte bine este că, apărând la editura Dalloz, codul nostru va fi disponibil pentru toţi juriştii care cunosc limba franceză, nu numai pentru juriştii francezi, şi – în felul acesta – vom avea reacţii importante, sperăm noi, din partea mediilor juridice francofone, cu privire la soluţiile noului cod. Şi atunci vom avea şi o vedere obiectivă pentru că, aşa cum spuneam, în România, analizele care se fac pot fi suspectate în momentul de faţă de subiectivism. Membrii comisiei care au redactat Noul Cod civil îşi apără soluţiile, cei care au receptat codul, fie practicieni, fie teoreticieni, pot fi tentaţi să critice codul, nu neapărat dintr-o poziţie obiectivă, ci pornind şi de la ideea de care vorbeam mai înainte – rezerva faţă de intrarea în vigoare a unui nou cod etc. – pe când o analiză din exterior, făcută, sperăm noi, de către mediile juridice şi mediile academice recunoscute din Franţa şi nu numai, o să ne dea un semnal clar cu privire la valoarea reglementării. Şi aici mai adaug ceva. Avem convingerea că această analiză va sesiza şi ce spuneam mai înainte şi anume împrejurarea că în Noul Cod civil sunt preluate elemente din proiectele de unificare a legislaţiei europene a obligaţiilor şi contractelor. Şi din acest punct de vedere mie mi se pare extrem de importantă reacţia mediului academic francez în primul rând, dar şi modul în care va califica această îndrăzneală a legiuitorului român de a integra texte din aceste proiecte într-un act normativ naţional.
RRDA: Dacă o va aprecia ca fiind utilă sau, dimpotrivă, prea avangardistă.
FB: Ce pot să vă spun este că unele reacţii individuale, la nivel de discuţie, ale unor colegi din Franţa, sunt pozitive. În sfârşit, cu această ocazie am să anunţ, probabil că ne apropiem şi de sfârşitul interviului, intenţia noastră ca, după ce va apărea Codul civil tradus în limba franceză la editura Dalloz, de a organiza în mai 2013 o conferinţă cu participare internaţională, destinată evident, în primul rând, mediilor academice francofone. Vom invita profesori cunoscători de limbă franceză din toată lumea care vor putea lectura varianta franceză a Codului, de la America de Sud până în America de Nord şi Quebec, şi din Europa – din Portugalia şi până în Rusia. Sperăm ca la acea conferinţă să avem, încă o dată spun, un punct de vedere fundamentat, relativ obiectiv – că poate fi un punct de vedere uman obiectiv – ai unor importanţi membri ai corpului academic internaţional cu privire la Noul Cod civil.
RRDA: Care pot veni cu soluţii de drept comparat, luând în considerare dreptul naţional şi având probabil o experienţă.
FB: Absolut. Categoric.
RRDA: Este de salutat ideea acestei conferinţe.
FB: Să sperăm că vom reuşi să o punem în practică.
RRDA: Vă dorim succes şi aşteptăm să fim prezenţi.
FB: Şi eu vă mulţumesc, veţi fi invitaţi, categoric.
RRDA: Vă mulţumim, domnule profesor pentru acest interviu care sperăm să fie doar primul, acordat Revistei Române de Drept al Afacerilor.
Publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR” cu numărul 8 din data de 31 octombrie 2012
1 Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, titular al cursurilor de Drept civil (Drepturile reale, Teoria obligaţiilor) şi al cursurilor de Dreptul familiei, profesor invitat al Facultăţilor de Drept al Universităţii Paris I „Pantheon-Sorbonne”, al Universităţii din Poitiers, al Universităţii Bordeaux IV „Montesquieu”, membru al Comisiei de elaborare a Noului Cod civil.