CARPENARU Stanciu D., Destinul dreptului comercial în condiţiile noului Cod civil
Revistă: Revista Romana de Drept al Afacerilor 2 din 2013
Autor: CARPENARU Stanciu D.
Tip: Doctrina
Destinul dreptului comercial în condiţiile noului Cod civil
Stanciu D. CĂRPENARU1
Interviu realizat de Mihaela Mocanu, redactor şef al Revistei Române de Drept al Afacerilor.
Revista Română de Drept al Afacerilor: Bună ziua d-le profesor Stanciu Cărpenaru. Vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia noastră, a Revistei Române de Drept al Afacerilor. Numărul din februarie al revistei noastre se va apleca asupra societăţilor comerciale şi aş dori să discutăm despre efectele pe care le-a avut noul Cod civil asupra dreptului comercial, dumneavoastră fiind teoretician al dreptului comercial român. Vă rog însă, pentru început, să ne relataţi aspecte privind activitatea dvs.
Stanciu Cărpenaru: Am absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, promoţia 1959. La absolvirea facultăţii, beneficiind de bunele aprecieri ale profesorilor Tudor Popescu, şeful catedrei de drept civil şi conducătorul ştiinţific al lucrării mele de diplomă, şi Constantin Stătescu, conducătorul cercului ştiinţific studenţesc de drept civil la care participasem în anii studenţiei, am fost repartizat la catedra de drept civil a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, în calitate de preparator.
RRDA: A fost un început dificil?
SC: Îmi aduc aminte şi astăzi de emoţiile cu are am participat la prima şedinţă de catedră. Participam alături de marii profesori ai facultăţii: Traian Ionaşcu, Mihail Eliescu, Ilie Stoenescu, Zeno Oprea, şi tinerii lectori de atunci, Constantin Stătescu, Francisc Deak, Ion Filipescu, Savelly Zilberstein etc. La această şedinţă de catedră am aflat că voi lucra la disciplina Drept civil anul III (Teoria generală a obligaţiilor şi contractele speciale) avându-l ca titular pe Francisc Deak (care era lector universitar la acel moment).
Am plecat de la şedinţa de catedră cu sentimente contradictorii; eram bucuros pentru noul meu statut, dar şi îngândurat cu privire la disciplina pe care trebuia să o servesc (ştiam că materia obligaţiilor este cea mai tehnică şi mai dificilă a dreptului civil, iar titularul disciplinei era cunoscut ca unul dintre profesorii cei mai exigenţi ai facultăţii). Îmi amintesc că, de la şedinţa de catedră, sub vraja celor trăite, am plecat cu capul plin de vise, visam ca, în profesia mea, să devin „primus inter pares”, să ajung să predau întreaga materie a dreptului civil, să public un tratat integral consacrat dreptului civil. Vise, vise ale tinereţii…
RRDA: Consideraţi că aţi avut o mare şansă, să ajungeţi la catedră în acea perioadă, nu?
SC: Pot să vă spun că destinul a fost bun cu mine. Îndrăgostit de dreptul civil, am lucrat ca asistent (în perioada 1959-1965) sub îndrumarea prof. Francisc Deak, un dascăl şi un îndrumător de o cinste ireproşabilă. Din 1965 până în 1990 am predat – în calitate de lector (din 1967) şi conferenţiar (din 1972) – la una dintre secţiile facultăţii, materia dreptului civil (contracte speciale, drepturile de creaţie intelectuală şi succesiunile). Am publicat cursul privind drepturile de creaţie intelectuală şi succesiunile în 1971 şi apoi 1983.
RRDA: V-aţi împlinit visele, domnule profesor?
SC: Comparând cu visele tinereţii, realizările în domeniul dreptului civil sunt modeste… deoarece destinul mi-a îndreptat paşii spre alte direcţii…
RRDA: Domnule profesor, îl invoc pe unul dintre profesorii mei de la Cluj care mi-a spus odată că „lupii tineri sunt într-atât de exigenţi cu ceilalţi încât nu le rămâne exigenţă şi pentru sine”. Observ că având o astfel de carieră, dumneavoastră sunteţi extrem de exigent cu propria persoană…
SC: Am citit cândva într-un horoscop chinezesc că viaţa mea profesională va fi sub semnul „şansei unui nou început”. Pentru prima oară această şansă s-a ivit în anii ’60, deoarece în acei ani au apărut primele lucrări consacrate dreptului economic. Am în vedere, în special lucrările publicate de prof. Traian Ionaşcu şi Eugen Barasch (director, respectiv director adjunct al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române).
În acea perioadă se discuta dacă raporturile juridice dintre unităţile economice fac obiectul unei noi ramuri de drept – dreptul economic sau dreptul economic este un drept civil aplicat relaţiilor juridice bazate pe planificarea activităţii economice.
Personal, am împărtăşit părerea prof. Traian Ionaşcu şi Eugen Barasch, potrivit căreia dreptul economic este un drept civil, cu anumite particularităţi impuse de planificarea activităţii economice.
Sub impactul discuţiilor privind dreptul economic, în 1960 a fost introdusă în planul de învăţământ al facultăţii o disciplină de un semestru, intitulată Arbitrajul de Stat şi practica arbitrală. Primul titular al acestei discipline a fost prof. Constantin Stătescu, care a şi publicat un curs în anul 1962.
Apreciind că dreptul economic, în concepţia menţionată, în acea epocă era partea cea mai vie a dreptului civil, m-am consacrat acestei materii. Astfel, m-am înscris la doctorat, la specialitatea drept civil, sub conducerea prof. Traian Ionaşcu şi am susţinut în 1967 teza intitulată „Răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor din contractele economice, cu specială privire asupra contractului de furnizare”.
În 1965 am preluat disciplina „Arbitrajul de Stat şi practica arbitrală” (prof. Constantin Stătescu lăsase această disciplină în favoarea dreptului civil, odată cu pensionarea prof. Traian Ionaşcu), iar în 1968 am publicat propriul meu curs la disciplina predată.
Deoarece în anii ‘70 au apărut noi reglementări legale privind raporturile dintre unităţile economice, în 1972 a fost introdusă în planul de învăţământ o disciplină de două semestre, intitulată „Legislaţie economică şi arbitraj” (se evita denumirea de drept economic, pentru a nu lăsa impresia rezolvării controversei printr-o măsură administrativă).
Am preluat această disciplină, concepută ca disciplină fundamentală pentru pregătirea juriştilor şi în 1974 am publicat primul manual consacrat acestei discipline. Manualul a servit pentru pregătirea studenţilor facultăţilor de drept şi ai facultăţilor de ştiinţe economice până în 1989. În această materie am publicat mai multe monografii: Teoria generală a contractelor economice (1981), Contractele economice speciale (1983), Soluţionarea litigiilor dintre unităţile economice (1987). De asemenea, am publicat şi mai multe lucrări în colaborare, precum şi studii şi articole în revistele de specialitate (Revista Română de Drept, Arbitrajul de Stat etc.).
RRDA: Deci dumneavoastră din anii ‘70 v-aţi ocupat de studiul relaţiilor juridice dintre unităţile economice, aţi pregătit generaţii de jurişti şi economişti, timp de aproape 20 de ani. Ce s-a întâmplat începând cu 1990?
SC: Da, desfăşurând timp de 25 de ani activitate didactică şi ştiinţifică în acest domeniu am avut satisfacţia de a fi creat şi fundamentat această disciplină de învăţământ, care a contribuit la pregătirea multor generaţii de jurişti şi economişti.
Apoi a venit 1989, cu tot ceea ce se cunoaşte şi am trăit în aceşti 23 de ani în noua societate.
Trecerea de la economia planificată la economia de piaţă liberă a făcut ca dreptul economic, ca disciplină de învăţământ să dispară. Toate lucrările publicate, în majoritate consacrate dreptului economic, au devenit istorie…După 25 de ani de activitate în învăţământ devenisem, aproape, profesor fără operă…
RRDA: Care vă erau opţiunile la acel moment?
SC: În faţa mea s-a pus problema unei opţiuni; puteam alege să predau în continuare drept civil (contracte speciale şi succesiuni) sau „şansa unui nou început” (pentru a doua oară) – să preiau noua disciplină – dreptul comercial.
Cu toate că la data noii opţiuni aveam 55 de ani, am ales să onorez, pentru a doua oară, şansa unui nou început.
La 1 octombrie 1990 trebuia să încep să predau studenţilor mei noua disciplină. Pentru aceasta trebuia, mai întâi, să învăţ eu dreptul comercial (în timpul studenţiei mele, în facultate nu se preda nici dreptul comerţului internaţional).
Beneficiind de o bună pregătire de drept civil, precum şi de faptul că la acea dată Codul comercial era în vigoare, am început să studiez lucrările iluştrilor comercialişti din perioada interbelică (I.L. Georgescu, I.N. Finţescu, D. Gălăsescu etc.) precum şi lucrări consacrate dreptului comercial francez.
Anii 1990-1995 au fost anii mei de studiu în care am învăţat dreptul comercial şi am publicat părţi ale cursului de drept comercial: Introducere în studiul dreptului comercial. Faptele de comerţ. Comercianţii (1992), Societăţile comerciale (1993), Obligaţiile comerciale. Titlurile comerciale de valoare (1994).
În 1995 am publicat lucrarea „Drept comercial român”, care a reprezentat prima lucrare de nivel universitar consacrată dreptului comercial (apărută în 8 ediţii, 1995-2008).
Am publicat împreună cu colaboratorii mei analize şi comentarii pe articole la Legea societăţilor comerciale (4 ediţii) şi Legea privind procedura insolvenţei (2 ediţii). Am publicat lucrarea „Procedura reorganizării şi lichidării judiciare” (1996), şi în colaborare lucrarea „Contractele civile şi comerciale” (1993), precum şi articole în revistele de specialitate.
Ecourile primite din mediul academic şi din comunitatea practicienilor privind lucrările de drept comercial pe care le-am publicat mă îndeamnă să îndrăznesc să cred că ele au însemnat ceva pentru învăţământul juridic românesc şi ştiinţa juridică.
În primul rând, ele au contribuit la renaşterea dreptului comercial în noile condiţii, după 1989. Apoi, ele au constituit baza pregătirii pentru noile generaţii de studenţi ai facultăţilor de drept şi ai facultăţilor de ştiinţe economice, precum şi pentru pregătirea juriştilor profesionişti (judecători, procurori, avocaţi, consilieri juridici), care au fost nevoiţi să înveţe din mers disciplina dreptului comercial, pentru a-şi putea desfăşura activitatea în noile condiţii. În sfârşit, aceste lucrări au jucat rolul de matrice în apariţia şi dezvoltarea noii doctrine a dreptului comercial.
RRDA: Lucrările dumneavoastră au fost foarte bine primite de comunitatea profesională, Tratatul este o lucrare premiată…
SC: În anul 2009 a apărut lucrarea „Tratat de drept comercial român”, care este o variantă extinsă a precedentei lucrări. În intenţia mea, această lucrare era menită să încoroneze cei 46 de ani consacraţi exclusiv învăţământului juridic românesc şi ştiinţei juridice. Probabil aşa au gândit conducerea Revistei Române de Drept Privat şi cea a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care, în anul 2010, mi-au acordat premiul „Matei B. Cantacuzino” – Opera omnia.
RRDA: Premiul acesta este un tribut adus unei personalităţi marcante a dreptului privat, acordat pentru întreaga activitate. Era firesc să vă fie acordat!
Ce coincidenţă că în anul apariţiei lucrării a fost votată şi legea privind noul Cod civil!…
SC: Publicând în 2009 lucrarea „Tratat de drept comercial român”, un moment am trăit iluzia că misiunea mea privind dreptul comercial s-a încheiat, că las pe umerii tineri ai colaboratorilor mei sarcina de a duce mai departe stindardul dreptului comercial. Dar, ca un făcut, pentru a treia oară, „şansa unui nou început” îmi surâde din nou: la 24 iulie 2009, Parlamentul a votat Legea nr. 287/2009 privind noul Cod civil al României, care a schimbat fundamental sistemul de reglementare al raporturilor de drept privat.
Am socotit că este de datoria mea să mă înscriu împotriva autorilor proiectului noului Cod civil, care cântă prohodul dreptului comercial.
După un timp de reflecţie, am exprimat punctul meu de vedere privind soarta dreptului comercial în condiţiile noului Cod civil, apărut în revista Curierul judiciar nr. 10/2010.
Ulterior am publicat şi trei articole în revistele de specialitate şi am participat la conferinţele organizate în 2011 şi 2012 pe această temă de Universitatea de Vest din Timişoara, de Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti şi de către profesorul Piperea şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Poziţia mea privind dreptul comercial este pe larg expusă în ediţia a III-a a Tratatului de drept comercial român, conform noului Cod civil, apărută în 2012. O sinteză a acestei poziţii am prezentat-o în articolul „Dreptul comercial în condiţiile noului Cod civil, între continuitate şi contestare” publicat în revista Dreptul nr. 10/2012.
RRDA: Domnule profesor, am ajuns în dialogul nostru într-un punct în care simt nevoia să vă rog, ca odată expusă activitatea dumneavoastră ştiinţifică, să ne vorbiţi despre evoluţia dreptului comercial, care de altfel a determinat şi aceste turnuri şi provocări majore în activitatea dumneavoastră profesională.
SC: Crearea şi asigurarea funcţionării economiei de piaţă liberă în ţara noastră, după 1989 au impus necesitatea realizării unui cadru juridic adecvat, care să reglementeze statutul juridic al noilor agenţi economici (comercianţii), precum şi raporturile juridice la care aceştia participă.
Prin Legea nr. 15/1990 s-a realizat reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, iar prin Legea nr. 31/1990 a fost reglementat regimul juridic al societăţilor comerciale. Pentru completarea statutului noilor agenţi economici, tot în anul 1990, a fost adoptată Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Cât priveşte reglementarea raporturilor juridice dintre noii agenţi economici, aceasta a fost, de la început, reglementarea Codului comercial din 1887, în vigoare, care a supravieţuit perioadei economiei planificate, din raţiuni practice privind reglementarea raporturilor de comerţ exterior. Reglementarea Codului comercial era completată de reglementările din Codul civil şi din alte acte normative în vigoare (Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă; ca instrument de protecţie a activităţii comerciale a fost adoptată Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precursoare a procedurii insolvenţei din zilele noastre).
Aceste realităţi noi, ale perioadei postrevoluţionare, au adus în actualitate dreptul comercial ca sursă a sistemului nostru de drept. Acesta este şi motivul pentru care, începând cu anul universitar 1990-1991, în planurile de învăţământ ale facultăţilor de drept a fost introdusă disciplina dreptului comercial, menită să asigure viitorilor jurişti cunoştinţele necesare în acest domeniu.
În anii care au urmat, au fost adoptate noi acte normative, în special în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, care au desăvârşit cadrul juridic al economiei de piaţă liberă. Rolul pe care dreptul comercial îl are în economia de piaţă liberă a impus necesitatea unei bune cunoaşteri de către toţi juriştii a noilor reglementări legale.
Sub acest imbold, în cei 21 de ani de aplicare a Codului comercial, s-a constituit o doctrină valoroasă a dreptului comercial, bazată pe tradiţia doctrinei dreptului comercial din perioada interbelică, cu luarea în considerare a realităţilor legislative, economice şi sociale din ţara noastră.
Au apărut o multitudine de lucrări ştiinţifice care au îmbogăţit cunoaşterea instituţiilor dreptului comercial: tratate, cursuri universitare, monografii, articole, comentarii etc.
În acest răstimp, practica judecătorească a dobândit o mai mare coerenţă şi temeinicie în aplicarea reglementărilor legale în materie comercială. O dovadă în acest sens o constituie multitudinea de culegeri de practică judiciară.
O oglindă a progresului realizat în doctrina şi practica judiciară în materia dreptului comercial o reprezintă analizele şi comentariile pe articole ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Un merit deosebit în promovarea doctrinei şi practicii judiciare în materia dreptului comercial revine editurilor profilate pe cartea juridică şi revistelor de specialitate.
Din cele arătate rezultă că, în perioada 1990-2009, dreptul comercial român a ajuns la maturitate, fiind în măsură să satisfacă exigenţele economiei de piaţa liberă în concordanţă cu reglementarea Uniunii Europene.
RRDA: Aceasta era situaţia dreptului comercial, dar nu consideraţi că se impunea, totuşi apariţia unui nou Cod civil?
SC: Adoptarea unei noi reglementări a raporturilor juridice civile era resimţită de multă vreme. Vechiul Cod civil din 1864, în cei 145 de ani de aplicare, traversând cu succes diferite epoci istorice, se erodase şi într-o anumită măsură era depăşit. În plus, trebuia îndeplinit şi un angajament luat la intrarea în Uniunea Europeană privind noile coduri ale României (civil, procedură civilă, penal şi procedura penală). Se impunea adoptarea unui Cod civil care să se bazeze pe tradiţie dar să ţină seama şi de cerinţele societăţii moderne în care trăim astăzi.
Ar fi fost deosebit de benefic pentru opera de legiferare care urma să se înfăptuiască, dacă, fiind cunoscute discuţiile din doctrina română şi străină, s-ar fi organizat, în prealabil, o dezbatere ştiinţifică publică, cu participarea specialiştilor din mediul academic (nu numai civilişti ci şi comercialişti) şi din comunitatea practicienilor dreptului privind sistemele de reglementare a raporturilor de drept privat, practicate în România şi în ţările Uniunii Europene.
Aceasta dezbatere ştiinţifică era necesară, cu atât mai mult cu cât, existând Codul comercial din 1887, trebuia să se ia o decizie motivată asupra opţiunii între un sistem de reglementare dualist, bazat pe un nou Cod civil şi un nou Cod comercial, şi sistemul monist, întemeiat pe un nou Cod civil.
O atare dezbatere ştiinţifică nu a avut loc (sau poate că a avut, dar nu am eu la cunoştinţă).
Aşa cum este cunoscut, proiectul noului Cod civil a fost elaborat de un grup de reputaţi specialişti în domeniul dreptului civil, în special cadre didactice ale Facultăţii de Drept din Bucureşti.
Adoptarea noului Cod civil prin Legea nr. 287/2009 a fost precedată de publicarea în Monitorul Oficial nr. 213 din 2 aprilie 2009 a Tezelor prealabile ale proiectului de lege – Codul civil, aprobate prin H.G. nr. 277/2009. Tezele prevăd că proiectul va promova o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat într-un singur act normativ – Codul civil – urmând să încorporeze totalitatea reglementărilor cu privire la persoane, relaţiile de familie, relaţiile comerciale şi dispoziţiile de drept internaţional privat.
RRDA: Domnule profesor, având în vedere prestigioasa dumneavoastră activitate desfăşurată în domeniul dreptului comercial, aţi discutat cu redactorii noului Cod. Cum s-au desfăşurat acestea?
SC: Doamna Mocanu, răspunsul meu o să vă surprindă; nu, nu am purtat discuţii, şi, mai concret, nu, nu am fost consultat…
RRDA: Sunt extrem de surprinsă, într-adevăr!
SC: Aşa este, aceasta este realitatea! Cu toate că mulţi dintre membrii comisiei erau foştii mei studenţi, apoi colegi de catedră, n-au socotit că este necesar nici să mă informeze în legătură cu ceea ce urma să se legifereze…
Marea mea dezamăgire a fost când am aflat că fostul meu doctorand şi colaborator în activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică la Facultatea de Drept din Bucureşti, care în calitatea sa de ministru al justiţiei a patronat comisia de elaborare a noului Cod civil, „a defectat”, împărtăşind opinia că odată cu adoptarea noului Cod civil dreptul comercial ar înceta să mai existe.
RRDA: Domnule profesor, sunteţi îngrijorat de soarta dreptului comercial?
SC: Nu, nu sunt îngrijorat, dreptul comercial continuă să existe şi în condiţiile noului Cod civil. În concepţia autorilor proiectului Codului civil, adoptarea de către Codul civil a sistemului unitar (monist) de reglementare a raporturilor de drept privat are drept consecinţă „civilizarea” raporturilor juridice comerciale, adică transformarea raporturilor juridice comerciale în raporturi juridice civile guvernate de Codul civil şi, totodată încetarea existenţei dreptului comercial.
Pentru punerea în operă a acestei concepţii prin actele normative de punere în aplicare a Codului civil au fost luate măsuri precum: abrogarea Codului comercial din 1887, evitarea folosirii conceptelor care ar aminti de reglementarea raporturilor comerciale (comerţ, fapte de comerţ, comerciant etc.), înlocuirea din actele normative în vigoare a sintagmelor „acte de comerţ” respectiv „fapte de comerţ” cu expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii”, înlocuirea sintagmei „contract comercial” cu sintagma „contract civil”, modificarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în sensul eliminării particulei „comerciale” din titlul legii şi din denumirea societăţii.
RRDA: Sunteţi un adversar al sistemului monist, domnule profesor?
SC: Nu, nu sunt un adversar al sistemului monist. Sistemul monist e pertinent, este consacrat de Codul civil şi trebuie respectat ca atare. Sunt adversarul tezei potrivit căreia sistemul monist echivalează cu dispariţia dreptului comercial. În Italia şi Elveţia sistemul monist există de foarte mulţi ani, dar nimeni nu s-a gândit să propună dispariţia dreptului comercial.
Consider că sistemul monist, adoptat şi de alte ţări este unul pertinent. Aşa cum am mai afirmat, teza creaţie „pur românească”, potrivit căreia raporturile comerciale ar deveni raporturi civile şi, implicit dreptul comercial îşi încetează existenţa, este eronată. Raporturile comerciale continuă să existe, deoarece relaţiile sociale proprii activităţii comerciale (comerţului în sens tradiţional) continuă să existe. Codul civil recunoaşte prin art. 3 existenţa unei categorii distincte de raporturi juridice, redenumită „raporturi juridice între profesionişti”, distincte de raporturile între simpli particulari. În prezent, în sistemul monist, delimitarea raporturilor comerciale de cele civile se realizează pe baza conceptului de „întreprindere” şi a celui de „profesionist”.
RRDA: Deci consideraţi sistemul monist ca fiind unul pertinent, iar continuarea existenţei raporturilor comerciale ca fiind indubitabilă?
SC: Da, sistemul monist este pertinent, iar raporturile comerciale continuă şi vor continua a fiinţa, urmarea fiind că dreptul comercial îşi păstrează actualitatea. Deoarece sistemul monist este diferit de cel al dualismului privat, se impune reconsiderarea dreptului comercial şi a instituţiilor sale, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Codului civil.
Pentru mine a fost surprinzător şi de neînţeles demersul autorilor proiectului Codului civil de a elimina, prin actele normative de punere în vigoare a Codului civil, conceptele clasice de „societate comercială”, „contracte comerciale”, „raporturi juridice (litigii) comerciale”.
RRDA: Întrevedeţi şi alte consecinţe negative? O rezistenţă a mediului de afaceri, a practicienilor faţă de aceste schimbări?
SC: Juriştii din ţările europene vor afla că nu mai există „societăţi comerciale”, ci doar „societăţi”, nici „contracte comerciale”, ci doar „contracte civile”. Potenţialii investitori străini vor fi de asemenea în derută. Nefiind jurişti şi ştiind că peste tot în lume afacerile se concretizează prin constituirea de societăţi comerciale şi încheierea de contracte comerciale se vor întreba nedumeriţi „ce fel de societate, ce fel de contracte se pot încheia în România?… „.
Consider că este imperios necesar a se înlătura acele dispoziţii prin care au fost eliminate din reglementările legale în vigoare conceptele clasice de „societate comercială”, „contracte comerciale”, „raporturi juridice (litigii) comerciale”.
Doresc să adaug că pe lângă consternarea pe care modificările Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale o creează, această iniţiativă va impune formalităţi pe care trebuie să le îndeplinească cei implicaţi în activitatea comercială.
Potrivit art. 79 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, societăţile înregistrate în registrul comerţului care au în denumire sintagma „societăţi comerciale” sunt obligate a efectua demersurile necesare înlocuirii acestei sintagme cu termenul de „societate”.
RRDA: Domnule profesor, se pare, că aşa cum spunea horoscopul chinezesc, cariera dvs. a fost sub semnul schimbării, o schimbare probabil mai profundă decât v-aţi fi putut imagina. Vă mulţumim pentru mărturisirile şi opiniile dumneavoastră, pe care am avut onoarea şi plăcerea să le transpunem spre informarea cititorilor Revistei Române de Drept al Afacerilor!
Publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR” cu numărul 2 din data de 29 februarie 2013
1 Stanciu D. Cărpenaru este profesor de Drept comercial şi din anul 1985 conducător de doctorat. În perioadele 1967-1968 şi 1978-1984 a fost prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, decan al aceleiaşi facultăţi a Universităţii din Bucureşti în perioada 1984-1990, director al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române între 1984-1990. După pensionarea din învăţământul de stat, a ocupat funcţia de şef de catedră în cadrul Facultăţii de Drept a universităţii Nicolae Titulescu între 1997-2005, apoi decan al aceleiaşi facultăţi în perioada 2005-2008. Din 1985 şi până în prezent prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru este şi arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.