A spus Seneca, acum vreo 2000 de ani despre „condiţia tuturor celor prea ocupaţi” că este „una tristă, dar totuși cea mai tristă este a celor care trudesc pentru interese ce nici măcar nu sunt ale lor, care îşi potrivesc somnul după somnul altuia, mersul după mersul altuia…”
Omul zilelor noastre este ocupat până peste poate, viața aristocrației secolelor trecute, împărțită între evenimentele mondene și vilegiatură rămânând un obsolet subiect de literatură și film. Cotidianul omului zilelor noastre se desfășoară într-un furnicar, cel mai adesea piramidal, în care „ocupatul” își îndeplinește sarcinile ce îi sunt repartizate. Opus, alți „ocupați” repartizează sarcini celor dintâi „ocupați”; ei sunt antreprenorii, lato sensu negustorii moderni, care cel mai adesea sunt chiar mai ocupați decât amploaiații lor. Alături, mai sunt angrenați în circuitul economic și cei care profesează liberal: avocați, arhitecți, evaluatori etc. Acești mini-antreprenori prestează activități intelectuale, având inclusiv libertatea de alege, ori, dimpotrivă de a refuza proiecte, iar în cazul în care se implică într-unul, pe aceea de a-l gestiona conform crezului profesional, fără subordonare ierarhică, însă cu respectarea deontologiei și la înalte standarde profesionale, asupra cărora veghează corpurile profesionale din care fac parte.
Care este prețul acestei libertăți profesionale? Mai este el sustenabil, sau tendința manifestă de asociere a liber profesioniștilor – care, evident, schimbă fundamental dinamica felului în care profesia este exercitată – este un simptom al inadecvării practicii solitare?… Sunt invitații la reflexie, la un exercițiu de imaginație, precum cel propus de intervievatul lunii decembrie 2014, domnul Alin Popescu, care sugerează să îi provocăm pe cititorii Revistei Române de Drept al Afacerilor la a ne spune cum văd avocatura anului 2025.
Aș adăuga și următoarea întrebare: cât de liberală mai este profesia liberală? Sau, după al cui mers ne (mai) potrivim mersul? Vă așteptăm!