MOCANU Mihaela, Pasiune în şi între două profesii
Revistă: Revista Romana de Drept al Afacerilor 9 din 2014
Autor: MOCANU Mihaela
Tip: Info
Pasiune în şi între două profesii
Interviu realizat de Mihaela Mocanu, redactor-şef al Revistei Române de Drept al Afacerilor.
Revista Română de Drept al Afacerilor: Doamna Andrea Chiş, vă rog înainte de toate să ne spuneţi câteva cuvinte despre dvs. sunteţi judecător cu mare vechime, sunteţi şi cadru didactic universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Cum aţi decis să deveniţi magistrat?
Andrea Chiş: A fost o întâmplare, la un seminar de drept procesual civil (culmea, materia pe care o predau în prezent), într-un proces simulat, am jucat rolul de judecător şi mi-a plăcut. Atunci m-am decis. Viaţa mi-a demonstrat că a fost o alegere potrivită pentru mine, pentru că îmi place foarte mult munca mea.
R.R.D.A.: Cum a evoluat de-a lungul anilor profesia de judecător? Consideraţi că există o evoluţie pozitivă a felului în care judecătorul îşi desfăşoară activitatea, dacă este să faceţi o comparaţie cu anii de început ai carierei dvs.?
A.C.: E greu de dat un răspuns generalizator. Sunt judecător de 20 de ani, 5 ani am fost judecător de judecătorie, 5 de tribunal şi de 10 ani sunt judecător de curte de apel. În cei 20 de ani, lucrurile s-au schimbat foarte mult în ceea ce priveşte cariera judecătorului, introducându-se concursul pentru ocuparea unor funcţii de execuţie şi de conducere; specializarea judecătorului, repartizarea sa în cadrul unei secţii sau a unui complet de judecată nu mai constituie doar apanajul preşedintelui instanţei, ci este atribuţia colegiului de conducere, astfel că nu mai eşti supus deciziilor unui singur om, ceea ce constituie un mare pas în salvgardarea independenţei judecătorului; repartizarea dosarelor se face în sistem computerizat, astfel că volumul de activitate al judecătorilor este unul echilibrat, nemaifiind posibilă aplicarea regulii pe care am simţit-o în primii ani, în sensul că cel care are capacitate de muncă sporită primeşte dosare mai multe sau/şi mai grele de soluţionat. Am renunţat la maşinile de scris greoaie de primii ani şi la hârtia copiativă în favoarea calculatoarelor şi imprimantelor (chiar dacă acestea au devenit între timp uzate moral, fără a fi înlocuite), avem acces la programe de legislaţie, la jurisprudenţa altor instanţe, participăm la programe de formare profesională continuă în ţară şi străinătate şi înşiruirea ar putea continua. Judecătorul se poate manifesta în spaţiul public, individual sau prin asociaţii profesionale, atunci când este vorba despre apărarea sistemului judiciar.
R.R.D.A.: Aţi putea puncta şi aspecte negative, sau lucruri care nu s-au schimbat?
A.C.: Din păcate, ceea ce nu s-a schimbat, este atacul constant al politicului asupra judecătorului, cu largul concurs al unei părţi din mass media, în încercarea de formare a unui capital electoral sau de influenţare a soluţiilor în unele dosare. Vestea bună, însă, este că judecătorul român s-a obişnuit să ignore şi el constant aceste presiuni, exersându-şi independenţa.
R.R.D.A.: Credeţi că pregătirea de care au parte tinerii absolvenţi care optează pentru magistratură – mă refer la Institutul Naţional al Magistraturii – este una suficientă? Sunt pregătiţi absolvenţii INM să judece?
A.C.: Răspunsul este unul pozitiv. Ştiu că există opinii potrivit cărora este necesară o experienţă de viaţă pentru a deveni capabil să decizi vieţile altora, precum şi experienţă în cadrul altei profesii juridice. Personal, cred că orice profesie presupune dobândirea experienţei profesionale prin exercitarea ei nemijlocită. De altminteri, fiecare profesie juridică presupune o abordare a problematicii dreptului dintr-un anume unghi. Avocatul sau procurorul dobândesc experienţa propriilor roluri în proces, iar, pentru a-l juca pe cel de judecător, spre deosebire de tânărul absolvent a cărui minte nu este deturnată spre poziţia unei părţi sau a unui participant din proces, fostul avocat sau procuror trebuie să uite mai întâi experienţa juridică subiectivă pe care o are, pentru a dobândi deprinderea de a fi un arbitru imparţial. Cât despre experienţa de viaţă, ea se dobândeşte odată cu cea profesională şi este influenţată, la rândul ei, de alegerea profesiei, judecătorul având o serie de restricţii, inclusiv, parţial, în ceea ce priveşte viaţa sa personală, ceea ce poate constitui un avantaj şi un dezavantaj deopotrivă.
R.R.D.A.: Cum percepeţi dvs. raporturile dintre judecători şi avocaţi, mă refer, desigur la felul în care se desfăşoară şedinţele de judecată? Cum au evoluat ele în timp?
A.C.: Comunicarea dintre profesii este ca una într-o familie. Trebuie tot timpul să-ţi dai interesul, trebuie să-i comunici celuilalt în mod civilizat ce aşteptări ai de la el. În cazul instanţelor clujene, la iniţiativa asociaţiilor profesionale, am demarat o serie de seminarii privind comunicarea în instanţă, identificând probleme de comunicare între şi în interiorul celor două profesii juridice, propunându-ne să stabilim în cele din urmă, în limita posibilului, un cod de bune practici.
R.R.D.A.: Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre activitatea didactică. Sunteţi unul dintre cei mai îndrăgiţi dascăli ai Facultăţii de Drept din cadrul UBB Cluj. Ce anume credeţi că v-a atras simpatia şi aprecierea studenţilor?
A.C.: Materia pe care o predau este dreptul procesual civil, materie cerută pentru admiterea în profesiile juridice, care se predă în ultimul an de studiu. Cred că aprecierea studenţilor se raportează la modul în care îţi pregăteşti fiecare curs şi la sufletul pe care îl pui în predarea lui. Îi consider pe studenţii mei egalii mei în dezbateri şi îi învăţ tot timpul să-şi pună şi să-mi pună întrebări, să nu accepte o opinie doar pentru că vine de la un profesor, ci pentru că există argumente suficiente în favoarea ei. Rezultatul muncii mele se reflectă în rezultatele lor, nu doar în facultate, ci şi la admiterea în profesiile juridice. Mulţi dintre ei îmi scriu că, în timpul examenului, îşi amintesc exemplele şi explicaţiile de la curs. Ţin cursuri câte consider necesare, uneori mult peste norma didactică. Cred că un dascăl trebuie să fie generos, să explice cursul pe înţelesul tuturor, să le permită studenţilor să-l înregistreze, să-l transcrie şi să-l transmită oricui, chiar dacă nu are încă unul publicat.
R.R.D.A: Credeţi că există o diferenţă între generaţiile noi de studenţi şi cele de acum câţiva ani? Dar învăţământul juridic? Consideraţi că s-a schimbat, ca metodă, ca mentalitate, că pregăteşte absolvenţi mai viabili decât absolvenţii anilor `90 sau 2000?
A.C.: Am mai spus-o, nu sunt adepta comparaţiilor între generaţii, nu cred că una este mai bine sau mai slab pregătită decât alta. Toate generaţiile de studenţi sunt receptive la ce ai să le transmiţi. Metodele de predare evoluează inevitabil, datorită progresului tehnic şi exploziei informaţionale. Cred că ceea ce învăţăm cel mai mult în secolul actual este să ne adaptăm schimbărilor. Viabil este sinonim cu a fi adaptat realităţii în permanentă schimbare.
R.R.D.A.: Vă rog să îmi spuneţi, dacă ar fi să o luaţi de la început, aţi alege să faceţi dreptul? Aţi alege să fiţi magistrat? Aţi face ceva diferit, ori mai devreme, sau dimpotrivă, mai târziu?
A.C.: Nu aş schimba nimic. Îmi place facultatea pe care am absolvit-o şi îmi place profesia de judecător. Îmi place dreptul şi îmi place să fac dreptate, iar profesia de judecător îmi permite să dau semnificaţie valorilor mele fundamentale, care sunt adevărul şi libertatea. Aceasta pentru că a fi judecător înseamnă, în primul rând, a afla adevărul, iar, pe scena procesului, judecătorul este cel mai liber să-şi exprime punctul de vedere, nefiind obligat să se situeze pe poziţia subiectivă a vreunei părţi sau participant din proces, cum este cazul avocatului sau procurorului.
R.R.D.A.: Vă rog să ne spuneţi ce sfaturi aţi da unui avocat tânăr în ce priveşte felul în care se prezintă în faţa instanţei? Întrebarea îmi este inspirată de lecturarea cărţii colegului nostru, Adrian Toni Neacşu „Convinge judecătorul”, care este un ghid al bunelor şi înţeleptelor maniere ale avocatului.
A.C.: Mărturisesc că, în sinea mea, aş da sfaturi oricărui avocat, indiferent de experienţa sa profesională, aşa cum, cred, că orice avocat ar da sfaturi oricărui judecător în interesul unei mai bune comunicări în cadrul dosarului. Avocatul trebuie să uşureze munca judecătorului, dovedind loialitate procesuală, iar judecătorul trebuie să conlucreze cu avocatul şi să expună ceea ce gândeşte despre necesitatea completării actelor de procedură ale acestuia, a probatoriului etc., în măsura în care legea îi permite acest lucru, fără să se antepronunţe, în scopul aflării adevărului şi pronunţării unei soluţii legale şi temeinice încă în fazele incipiente ale procesului.
R.R.D.A.: Este firesc să vă întreb de impactul pe care l-au avut noile coduri în activitatea judecătorului? Dar a avocaţilor?
A.C.: Noile coduri au schimbat radical ceea ce am învăţat cu toţii în timpul facultăţii şi, cu toate lipsurile lor, trebuie să recunoaştem că sunt un pas înainte, fiind adaptate noilor realităţi sociale. În cazul celor de procedură, pentru că tot trăim într-un secol al vitezei şi schimbării, scopul lor declarat este, în principal, cel de reducere a duratei proceselor şi cred că va fi obţinut, mai cu seamă după ce ne obişnuim cu toţii cu etapa scrisă. Bunăoară, Codul de procedură civilă, datorită acestei etape ce o pregăteşte pe cea a cercetării judecătoreşti, a responsabilizat atât avocaţii, cât şi judecătorii, la primul termen de judecată putând fi estimate durata şi costul procesului.
R.R.D.A.: Consideraţi unele modificări ca fiind bine-venite, ori, dimpotrivă, neavenite?
A.C.: Eu sunt printre adepţii noilor coduri. Cred că sunt perfectibile, reprezentând o modificare legislativă majoră ce nu putea reuşi foarte bine din prima, dar nu este mai puţin adevărat că erau necesare şi, luate în ansamblu, modificările cuprinse în acestea reprezintă un pas înainte.
R.R.D.A.: Ce proiecte de viitor aveţi? Mă refer desigur, la activitatea didactică şi publicistică.
A.C.: Vreau să public un manual, pentru a uşura studenţilor mei învăţarea.
RRDA: Vă rog, în încheiere să îi menţionaţi pe dascălii şi pe mentorii dvs. care v-au marcat parcursul profesional.
A.C.: Mentorul meu este domnul profesor Liviu Pop, care a fost şi coordonatorul tezei mele de doctorat şi datorită căruia am urmat o carieră universitară, seminarizând la început materia drepturilor reale şi a obligaţiilor. A fost pentru mine un model de dascăl pasionat, generos şi înţelept, un exemplu de viaţă cum puţini ar putea fi. Un alt model este profesorul Dan Chirică, pe care îl admir pentru acurateţea analizei juridice şi verticalitatea umană şi profesională de care dă dovadă. Un dascăl pe care l-am iubit şi de la ale cărui cursuri am fost nelipsită a fost profesorul Matei Basarab, care a dat căldură din căldura sa disciplinei aparent aridă şi limitată în interpretări pe care o preda. Un model de predare l-a reprezentat pentru mine profesorul Gheorghiţă Mateuţ, care m-a făcut să înţeleg importanţa disciplinei procedurilor, un om plin de energie, cu o putere de persuasiune ieşită din comun. Nu pot să nu amintesc numele profesorului Marian Nicolae, a cărui perseverenţă, disciplină, putere de muncă şi critică constructivă au constituit pentru mine o permanentă sursă de inspiraţie. Şi lista ar putea continua cu mulţi dascăli pe care i-am iubit şi admirat, dintre care unii nu mai sunt printre noi şi pe care îi rog să mă ierte că nu i-am putut aminti în spaţiul restrâns al acestui interviu, dar cărora le sunt profund recunoscătoare pentru că azi sunt ceea ce sunt şi datorită dedicaţiei lor.
R.R.D.A.: Vă mulţumesc şi vă doresc multă putere de muncă; să vă realizaţi obiectivele!
Publicat în „REVISTA ROMÂNĂ DE DREPT AL AFACERILOR” cu numărul 9 din data de 30 septembrie 2014